Vi s-au spus tot felul de minciuni despre cancer de către profitorii de pe urma acestei boli: instituții, medici, centre oncologice și fabricanți de substanțe chimioterapice care prosperă pe seama dumneavoastră. Pentru ca profiturile lor să curgă în continuare, aceștia trebuie să vă țină departe de adevăr, anume de ce apare cancerul, cum poate fi prevenit și cum poate fi dat înapoi.
Dacă dumneavoastră sau cineva apropiat a fost diagnosticat ori suspectat de cancer, este crucial să aflați în ce fel vă minte industria cancerului. Rețineți: unii medici, precum oncologul criminal Farid Fata din Detroit, pun chiar diagnostice false, pentru a face bani din tratarea pacienților cu substanțe chimice mortale, cunoscute sub numele de „chimioterapie”.
Dr. Fata, acuzat de cea mai mare fraudă medicală din istoria Statelor Unite, este acum un infractor condamnat pentru înșelarea a 553 de pacienți, pe care i-a supus la chimioterapii care nu le erau necesare. Cea mai apropiată dată a eliberării sale din închisoare este 19 octombrie 2052, când va avea 87 de ani.
Însă există mulți alți criminali care activează în interiorul industriei cancerului: medici oncologi, chirurgi specializați în chirurgia cancerului, specialiști în cancerul de sân și artiști ai mamografiei. Scopul acestora este să vă sperie cu un diagnostic fals pozitiv, pentru ca apoi să vă convingă să vă supuneți unor procedee chirurgicale, chimioterapii sau radioterapii de care nu aveți nevoie. Pentru a evita aceste pericole și chiar a vă salva viața, rețineți aceste top 20 cele mai mari minciuni cu care ați fost spălați pe creier. După ce le veți citi, va fi mai puțin probabil să deveniți o victimă a industriei cancerului.
Minciuna nr. 1: Cancerul apare spontan, dintr-un ghinion, și nu este efectul unei cauze.
Adevărul: Cancerul are întotdeauna o cauză. Nu există cancer spontan, iar medicii care susțin că acest fenomen este real cred într-un fel de voodoo, o magie a bolii, cu rădăcini mai degrabă în misticism decât în realitate.
Minciuna nr. 2: Nu există un leac pentru cancer.
Adevărul: Există mii de leacuri pentru cancer în lumea naturală, care sunt folosite zilnic în toate părțile lumii care nu sunt controlate de monopolul medicinii farmaceutice și de chimioterapiile toxice. Corpul dumneavoastră este proiectat să se vindece singur. El știe cum să vindece cancerul. Are nevoie doar de resursele potrivite și de evitarea toxinelor pentru a-și îndeplini această sarcină.
Minciuna nr. 3: Chimioterapia tratează cancerul.
Adevărul: Chimioterapia este un fel de bombardare a unei zone-țintă, o medicină barbară, care otrăvește întregul corp. Micșorarea tumorilor canceroase nu reprezintă deloc un „tratament” pentru cancer. Dacă celulele stem ale tumorii canceroase nu sunt distruse în totalitate, tumoarea va crește la loc. Și o dată ce corpul a fost otrăvit cu chimioterapie, răspunsul sistemului imunitar la cancer este compromis permanent. Din această cauză, în 12-24 de luni după ce corpul a suferit efectele chimioterapiei, cancerul va tinde să revină și să se instaleze în multiple organe.
Minciuna nr. 4: Nu există alimente sau plante anticancer.
Adevărul: Mama Natură a creat leacuri anticancer încă de la apariția vieții pe planeta noastră. Există mii de nutrienți în alimentele noastre vegetale, pe care le găsiți în orice piață sau băcănie. Proprietățile anticancer ale unor plante alimentare precum turmericul, usturoiul, ceapa, ghimbirul sau varza rareori capătă atenția cuvenită, pentru că acestea nu pot fi patentate și transformate în medicamente aducătoare de profituri grase.
Minciuna nr. 5: Nicio substanță chimică introdusă într-un produs de curățare nu produce cancer.
Adevărul: Produsele de curățare sunt încărcate de substanțe chimice, inclusiv disruptori hormonali recunoscuți drept cancerigeni și parfumuri sintetice care promovează mutageneza. Aproape toți detergenții și toate balsamurile de rufe sunt niște cocktail-uri cauzatoare de cancer, prezentate în ambalaje atrăgătoare.
Minciuna nr. 6: Pesticidele și erbicidele nu produc cancer.
Adevărul: Pesticidele funcționează tocmai pentru că interferează cu procesele metabolice ale organismelor vii, omorându-le. Dacă n-ar putea face asta, n-ar fi folosite ca pesticide. La nivel molecular, cel mai cunoscut erbicid, glifosatul, este foarte asemănător cu agentul neurotoxic de mare putere VX, cel cu care a fost ucis Kim Jong-nam, fratele după tată al liderului nord-coreean Kim Jong-un. VX este cea mai toxică substanță creată vreodată de om și este folosită ca armă de distrugere în masă.
Minciuna nr. 7: Cancerul se transmite genetic. Ați fost programat de la naștere să faceți cancer și nu puteți face nimic să-i împiedicați apariția.
Adevărul: Nu există nimic în genele dumneavoastră care să vă programeze să faceți cancer. Codul dumneavoastră genetic este tiparul pentru o sănătate perfectă. Însă atunci când celulele corpului se scaldă în chimicalele toxice, cauzatoare de cancer, aflate în alimentele și produsele cosmetice și de igienă personală, genele dumneavoastră suferă mutații, ceea ce duce la cancer. Nu uitați că aveți controlul total asupra expunerii sau evitării chimicalelor cauzatoare de cancer.
Minciuna nr. 8: Medicii oncologi vor să vă ajute să eliminați cancerul.
Adevărul: Medicii specializați în tratarea cancerului câștigă enorm de pe urma chimioterapiei, chirurgiei și radioterapiei. Este în interesul lor ca forma de cancer de care suferiți să revină, pentru că în felul acesta îi întrețineți business-ul. Dacă v-ar ajuta să eliminați definitiv cancerul, el ar pierde banii pe care-i face pe seama bolii dumneavoastră.
Minciuna nr. 9: Mamogramele depistează din timp cancerul și, prin urmare, salvează vieți.
Adevărul: Mamografia emite radiații ionizante care deteriorează ADN-ul și cauzează cancer. Cu cât mai multe mamograme faceți, cu atât mai mult vă crește riscul de a fi diagnosticată cu un cancer… provocat chiar de mamografie! În plus, statisticile indică atât de multe mamografii fals pozitive, încât doar unei femei din 10 i-ar putea fi utilă. În acest sens în Elveția a fost adoptată o lege prin care mamografia a fost interzisă.
Minciuna nr. 10: Diagnosticul de cancer este întotdeauna precis și corect.
Adevărul: Diagnosticele de cancer sunt în mod frecvent exagerate sau inventate de către medicii oncologi, care urmăresc să facă bani din tratamente nejustificate. Doctorul Farid Fata a fost găsit vinovat de fraudă medicală criminală, după ce, în mod fals, a diagnosticat cu cancer oameni sănătoși, la clinica sa din Detroit. El și-a mințit cu bună știință pacienții care au intrat în cabinetul său, spunându-le că au cancer și că vor muri dacă nu fac o serie de ședințe de chimioterapie. A otrăvit în acest fel sute de oameni, fapte pentru care își va petrece tot restul vieții în pușcărie. Dar dr. Fata este doar unul dintre mulții medici criminali din industria cancerului.
Minciuna nr. 11: Companiile farmaceutice vor să găsească un remediu pentru cancer.
Adevărul: Singurul scop al companiilor farmaceutice este acela de a scoate profit de pe urma cancerului și nu au niciun interes să-și întrerupă fluxul veniturilor vindecând cancerul. Dacă ar face-o, ar fi curată sinucidere.
Minciuna nr. 12: Asociația Susan Komen for the Cure strânge bani pentru eliminarea cancerului la sân.
Adevărul: Grupul corupt și lipsit de onestitate Komen for the Cure, considerat lider mondial în combaterea cancerului la sân, este, de fapt, fațada industriei cancerului. Banii strânși din donații sunt folosiți pe mamografii realizate în clinici la care merg persoanele cu venituri modeste, și în care un diagnostic de cancer duce automat la un tratament chimioterapic profitabil. Interesul acestei asociații pentru vindecarea cancerului este zero. Este aceeași momeală lansată în anii 1960: dacă am avea mai mulți bani, am găsi leacul contra cancerului.
Minciuna nr. 13: Cancerul este un inamic care v-a invadat corpul și trebuie eliminat prin atacarea corpului cu arme chimice.
Adevărul: Cancerul este, de fapt, multiplicarea necontrolată a propriilor dumneavoastră celule. Nu este ceva ce trebuie prins în capcană sau ceva care vă infectează corpul. Medicina modernă face o greșeală enormă tratând cancerul ca pe o boală infecțioasă, bombardând corpul cu chimicale în încercarea de a-l eradica. Cancerul înseamnă celulele dumneavoastră care au luat-o razna, deci, încercând să omoare cancerul, medicii aproape că vă omoară și pe dumneavoastră în același timp!
Minciuna nr. 14: În momentul în care companiile farmaceutice vor găsi remediul pentru cancer, îl vor da lumii întregi în mod gratuit.
Adevărul: Companiile producătoare de medicamente sunt interesate de profit, nu de salvarea omenirii. Însăși ideea că concernele farmaceutice ar cheltui miliarde de dolari pentru crearea unui medicament pe care apoi să-l ofere gratuit este rizibilă. Toți acești oameni care donează bani pentru cercetări în domeniul cancerului nu realizează că un asemenea leac nu va apărea niciodată pe piață gratis, chiar dacă, să zicem, o companie farmaceutică l-ar descoperi. Aceste companii urmăresc doar profitul, iar acesta vine din controlarea tratamentelor, în timp ce populația este ținută bolnavă. Ei nu pornesc de la ideea de a găsi un leac, pe care apoi să-l pună pe piață gratuit.
Minciuna nr. 15: Dubla mastectomie previne cancerul la sân.
Adevărul: Ciopârțirea unor părți ale corpului în care într-o zi s-ar putea instala cancerul este poate cea mai stupidă încercare de a evita cancerul. În lipsa sânilor, cancerul se va instala în altă parte a corpului. Există aici și o componentă sexistă: v-ați gândit vreodată la faptul că medicii oncologi nu le recomandă niciodată bărbaților să le fie tăiate testiculele pentru a preveni cancerul testicular? Poate că în curând le vor recomanda oamenilor și tăierea propriului cap, pentru a preveni cancerul la creier…
Minciuna nr. 16: Razele solare cauzează cancer, iar cremele antisolare îl previn.
Adevărul: O expunere moderată la soare previne, de fapt, cancerul, prin generarea de vitamină D în pielea dumneavoastră. Cei mai mulți oameni sunt extrem de deficienți în vitamina D, și această stare de lucruri încurajează creșterea tumorilor canceroase în corp. Apropo, din acest motiv, cea mai accentuată creștere tumorală se petrece iarna. Vitamina D este un nutrient atât de puternic, încât s-a dovedit că ea singură poate preveni peste 80% dintre toate formele de cancer.
Minciuna nr. 17: Singurul motiv pentru care nu am reușit până în prezent să vindecăm cancerul este acela că nu am investit suficienți bani în cercetare.
Adevărul: Aceasta este aceeași minciună, repetată din anii 1960 încoace. Se tot afirmă că descoperirea leacului pentru cancer e la doi pași și că avem nevoie doar de mai multe fonduri pentru cercetare ca să rezolvăm această problemă o dată pentru totdeauna. Însă ceea ce nimeni nu vrea să recunoască este faptul că industria cancerului nu este interesată în găsirea unui tratament eficient. Se fac prea mulți bani pe seama pacienților cu cancer, din donații, din cercetare și din medicamente și tratamente. Cancerul este o industrie multimiliardară și nimeni din interiorul ei nu va încerca să-și taie craca de sub picioare.
Minciuna nr. 18: Tratamentele moderne ale cancerului sunt foarte eficiente și sunt susținute de dovezi științifice ale eficacității și siguranței lor.
Adevărul: Dovezile științifice reale arată că chimioterapiile funcționează în doar 2% dintre cancere. Pentru ceilalți 98% dintre pacienții care primesc chimioterapie, aceasta nu este altceva decât o otravă mortală, care le vatămă inima, ficatul, rinichii și creierul. Ca mai tot ce se întâmplă în industria farmaceutică, dovezile științifice asupra tratamentelor cancerului sunt distorsionate sau inventate, în favoarea intereselor financiare ale industriei de medicamente.
Minciuna nr. 19: Nu există nicio legătură între alimentație și cancer.
Adevărul: Dacă nu sunteți fumător, ceea ce mâncați este factorul determinant pentru a face sau pentru a evita cancerul. Alimentele pe care obișnuiți să le consumați zilnic au o influență directă, incontestabilă și măsurabilă în ceea ce privește cancerul: fie îl previn, fie îl provoacă.
Minciuna nr. 20: Industria cancerului vrea să devină o industrie de domeniul trecutului.
Adevărul: Cea mai mare minciună a industriei cancerului este afirmația că aceasta vrea să pună capăt activității sale, prin rezolvarea bolii canceroase. Această minciună penibilă este susținută de fiecare expert în cancer, medic oncolog, cercetător științific, organizație non-profit și companie farmaceutică. Toți aceștia vor să dea faliment, prin eliminarea cancerului o dată pentru totdeauna. Orice persoană cu o minimă inteligență își poate da seama că cei ce obțin mulți bani din existența cancerului nu vor renunța niciodată la acest avantaj, chiar dacă asta înseamnă să se asigure că oamenii vor rămâne în continuare bolnavi. Suferința noastră sau nu e problema lor. Ei vor profit.